De ce unora le e scris
Să sufere-n tăcere,
Să ardă într-un foc nestins
De dor și de durere?

De ce mereu pe strada lor
Sunt nori și doar o clipă soare,
De ce lumina zorilor
Se-ntunecă pe-a lor cărare?

De ce un val, cheamă alt val
Și-i marea-nvolburată,
De ce-a tristeților pocal
Sunt nevoiți să îl mai bea odată?

De ce curg lacrimi neîncetat
Și nu de bucurie,
Și-obrazul lor este brăzdat
Din fragedă copilărie?

Amarul vieții adânc și-a pus
Amprenta pe-a lor față
Căci de cu zori pân' la apus
Oftând, trecut-a a lor viață.

De ce, de ce, mă-ntreb Isus,
Se-ntâmplă acestea toate
N-aștept neapărat răspuns
Căci sunt prea mic și prea departe.

Încerc doar ca un om de rând
Să caut-un înțeles
La toate câte-mi trec prin gând
Când sunt cu constiința mea-n proces.

Știu că ești tainic, sfânt și drept,
Și înțelept în toate,
De aceea tac, și sper, și aștept
Să-alungi chiar cea mai neagră noapte.