De-ai zis vreodată c-ai slujit,
De-acum, o facă cine poate.
Privește dar, genunchele cel colbuit
Al Domnului ce cu ștergarul S-a smerit,
Apoi la vorbă și la faptă te socoate!

De-ai zis vreodată c-ai dat destul
Și punga altul în locul tău deschidă,
Privește văduva, nu pe sătul,
Că nu avea casă, ci din rogojini, pătul...
Dar tot ce-avea ea a lăsat, pe-a templului firidă.

De-ai zis vreodată că ai tăcut prea mult,
Și vrei și tu părerea ta cu-aplomb a zice,
Nu te-avânta cu vorbe ascuțite în tumult,
Mai bine vezi cum la acuzații și insult
Isus în judecăți și la minciuni, nu contrazice!

De-ai zis vreodată până când, atâta nedreptate,
Că ai fost de mic supus la silnicie,
Și ai vrea un pic de har în libertate,
Atunci privește a umilinței teribilă intensitate,
Pe Iosif cel vândut, în gropi și pușcărie.

De-ai zis vreodată, eu nu mai pot să iert nici mort,
Că prea e mult de șapte ori a șaptezeci,
Că prea e greu șicane și greșeli ca să suport,
Privește dar pe David, în peșteră și cort,
Cum îl ierta pe Saul, pe-a drumului vieții poteci.

De-ai zis vreodată, iubit-am lung și abundent...
Dar n-am primit nicicum iubire înapoi,
Tu ai primit o binecuvântare suficient,
Dar lui Isus poporul în dragoste era cu termenul scadent...
Și L-au trimis la moarte... dar El ne iubește și-n viata de apoi!

De-ai zis vreodată ce rost mai are să mă rog...
Oricum pe toate Dumnezeu le știe,
Tu nu uita că sunteți doi, și ruga-i dialog...
În rugăciune cad împotriviri și obstacole polog,
De ai uitat, fă-ți timp și întreabă pe Ilie.

De-ai zis la vrute și nevrute mai mereu,
Și ai raționat cu mintea ta îngustă...
Tu ești un om și om sunt eu...
Dar mai înalt și sfânt e Dumnezeu.
Tu ia cu poftă și din desăvârșirea Lui degustă!