Ieremia 32


“Intr-o vreme ca aceasta, cand e-atata silnicie,
Si atatia frati in lanturi sufera in grea robie;
Cand triumfa-n toata lumea mandrul Nebucadnetar,
Cand se zguduie pamantul si nadejdile dispar…

Intr-o vreme ca aceasta, Doamne, vii la inchisoare
Ca sa-mi spui sa iau ogorul care stii ca-i de vanzare?
Dar nu stii ca-s la napasta, sunt la carcera bagat?
Din porunca lui Zedechia, fara mila arestat?

Ai uitat ca-s condamnatul, aruncat fara speranta,
Intr-o hruba-ntunecoasa, robul Tau ajuns o zdreanta?
Si la ce bun, Doamne Mare, pentru cine un ogor?
Cand azi, maine, o sentinta ma condamna ca sa mor?”

Si gandindu-ma intr-una cat de Sfant esti, cat de Mare,
Si ca nimeni nu-i ca Tine, ca Tu n-ai asemanare,
Ca esti Cel Atotputernic, Regele lui Israel;
Iata vine cu oferta varul meu Hanameel…

Si in curtea inchisorii s-a facut o zarva mare,
Au venit cu toti sa vada actul meu de cumparare.
Am cantarit toti argintii, am semnat chiar un zapis,
Ca sa stie toata lumea c-am facut precum ai zis.

Intr-o vreme ca aceasta, am si eu o proprietate,
Chiar daca nu mai am zile sa-i vad brazdele arate,
Dar am acte dupa lege, cu peceti si cu socot,
Am si eu o mostenire: un ogor la Anatot!

Vad in jurul meu doar ziduri, santuri care ma sugruma,
Numai foamete si lacrimi, numai sabie si ciuma;
Dar mi-ai spus sa scriu zapisul, si pecetile sa-i pun;
Si in curtea inchisorii toti ma iau drept de nebun.

Am dat apoi documentul lui Baruc sa-l tina Bine,
Intr-un vas de lut, dovada, pentru vremea care vine:
Caci se va sfarsi robia, va fi pace, nu razboi,
Si in loc de deportare, va fi-ntoarcerea ‘napoi.

”Doamne Sfinte si Puternic, vreau sa-Ti spun cu plecaciune
Ca nu Te-nteleg in toata marea Ta intelepciune:
Intr-o vreme ca aceasta, Tu imi spui cu-atata dor,
Ca mai este o nadejde…Ca mai e un viitor…”