Toamna

Plutesc frunzele ofilite, de soare prăjite,
Duse pe aripile vântului dezlănțuit.
Fug zilele pe undele vieții, pe negândite,
Suflarea vremii sub ploaie s-a răcit.

Copacii dezgoliți de podoaba verde
Amorțiți așteaptă iarna cu puritatea ei.
Sub plapuma albă durerea se pierde,
Și aprinde dorul după micuții ghiocei.

Aleargă anii mei, din toamna vieții, în iarnă.
Credința mă poartă pe aripile veșniciei.
Duc dorul aprins după primăvara eternă,
Toamna tristă îmi spulberă toți anii mei.

Doamne, revarsă peste om suavă iubire,
Să înflorească fericirea în clipele triste.
Revarsă binecuvântări de mângâiere,
Credința cu putere în ani să persiste.