M-aș duce să mă rog la cruce,
Sa mă prostern cu trupu-mi păcătos. .
la locul unde Domnu'a stat cândva pe cruce,
Spălându-mi vina și făcându-ma frumos.

M-aș odihni sub aripa-i cea bună,
Și-aievea aș adormi cu El, în gând,
căci pe pământ și-n cer nu este altul,
mai bun nume, drag și sfânt...

Dar, ma lovesc de aceleași, iar și iar, veșminte,
Al omului osânda, trai de muritor... .
Și șchiopătând înlăcrimatele-mi cuvinte,
s'aduna'n gând și-n inima, ca'ntrun izvor...

Și simt, și vad ca nu răzbat nicicum
Pe'acest pământ de unul singur și pierdut pe drum,
Și-as vrea să-L văd, căci nu mai pot de dor,
Pe-al meu Stăpân... și Salvator!

Și de mă întâlnesc cu El, nu vreau decât sa plâng... .
Și sa ma spovedesc, cum știu mai bine...
-Căci am pacatuit, O Doamne- nu mi se cuvine,
sa te oprești și să privești la mine... .

Dar vii, cu al Tau har de Tata,
ce pretuieste-o inima curată,
si-oricât ar fi un om de păcătos,
îl speli și îl primești la Tine, bun Hristos.

ȘI știu că într-o zi ajunge-voi în cer,
Și toate vor pieri pe-acest pământ;
Dar pân'atunci, o Doamne Sfânt iți cer... . .
Să-mi dai putere, de păcat sa ma ascund
Si sa te caut, tot mai mult... .
Uitând de mine, doar de Tin' s-ascult.
Si crucea să o port fără scrâșnire,
Ca la al trâmbiței semnal,
să pot să Te-ntâlnesc pe Tine.