Regrete

Aş fi vrut s-o re-ntâlnesc şi-n veşnicie,
Pe cea cu rochia de gutuie…
Să mătur frunze ruginii de tei,
Ce cad în urmă de pe trena ei.

Sau să şterg un pic cu pămătuful,
Praful de pe aripile de înger,
Ce-au străbătut de-atâtea ori văzduhul
Ca să-mi aducă veşti din cer.

Aş fi vrut şi-acolo-n slavă…
Să cosesc iarba pe sub pomii din Grădină,
Să mai întorc cate-o brazdă de otavă
De-un verde crud şi izuri plină.

Măcar să schimb un filament,
Când se arde-o stea în galaxie…
Eventual să mai acordez un instrument,
Într-un moment de acalmie.

Şi gândindu-mă la lucrurile de sus,
M-am lăsat purtat de val…
Dorindu-mi să mai văd înc-un apus
La mare-aceea de cristal.

Fiind copil, gândeam ca un copil
Visând la ce-aş face odată,
Îns-acuma ştiu ca nu-i posibil,
După ce-am citit Biblia toată.

Şi dacă lucrurile ce pier,
Sunt atâta de frumoase-aici sub cer
Oare cum va fi ce-i deja pregătit,
Şi la mintea omului nu s-a suit?

~Amin~