Zâmbetul mamei

Aş putea să te strâng în braţe, să vezi,
Ca pe-o frunză căzută de toamnă,
Dulcea şi scumpa mea, mamă,
Să te strâng ca pe-o frunză să vezi—
Depărtarea de tine nicicând nu-i uşoară.

Ca un cântec de leagăn mi-i freamătul azi,
Fără el nici nu-ncepe iubirea,
Fără el s-a născut în adânc putrezirea,
De-aceea mi-i freamătul azi
Neoprit, să ajung nemurirea.

Aş putea să te strâng în braţe să crezi
Că-s copilul din leagănul moale,
Iar în păr nefiresc să-ţi atârne o floare
A surâsului meu ca să crezi
Că nu-i nimeni ca tine aşa iubitoare.

Aş putea să rămân ca şi tine, tăcând,
Cu privirea şi grea, şi senină,
Cu fruntea şi goala, şi plină...
Să răspund ca şi tine, tăcând,
Cu un zâmbet ascuns revăzut în lumină.

Chişinău 30 septembrie 2019