Dumnezeu este Cel care,
Ne cunoaște pe fiecare,
El cunoaște inima,
Și ce este în ea.

În această vreme grea,
Tu, ce ai frate, în ea?
Ai cumva doar pizmă, ură,
Și privești la toți cu ciudă?

Amnon avea un prieten,
Ionadab el se numea,
Doar gânduri rele și șirete
Avea în inima sa... .

Dar Dumnezeu, El, tot știa,
Și voia să vadă,
Până unde se ducea,
El cu fapta sa. .

Amnon a ascultat
Și către moarte s-a îndreptat
Căci de prietenul lui,
El a ascultat.

Tu dar, frate dragă,
Cu cine te însoțești degrabă?
Cu prietenii cei șireți?
Sau cu prietenii care-L au pe Dumnezeu?

Să fim treji și veghetori,
Atunci când ascultăm de sfătuitori,
Ei sunt ca Ionadab,
Te sfătuiesc către moarte degrab.

Nu toți prietenii pe care-i ai,
Te sfătuiesc spre pierzare,
Naaman era bolnav de lepră,
Și de nimeni nu asculta. .

El era un om cu vază,
Înaintea nimănui nu se pleca,
Dar avea un prieten bun,
Ce de el mai asculta.

Înmoaie-te în apă și a 7-a oară,
Și de lepră vei scăpa,
El credea că se va vindeca,
Fiindcă cu respect îl sfătuia...

În vreme de strâmtorare,
Avem nevoie de prieteni,
Care?
Să ne schimbe a noastră stare...

Arată-ne, Doamne, prietenii buni,
Care să ne ridice pe cale,
Chiar cu un sfat și cu o vorbă,
Să ne schimbe a noastră dogmă...

Noi pe Tine, Doamne, Te înălțăm,
Arată-ne prietenii buni pe care să-i urmăm,
Să vorbești prin gura lor,
Lucruri bune și curate.