Cheia cerului mi-ai dat!
Într-o stare potrivită
Vreau să stau în fața Ta,
Inima mi-o fă smerită
Să mă pot Ție ruga.
Cheia cerului mi-ai dat
Și vreau să o folosesc,
Inima mi-ai cercetat
Să pot să mă pregătesc
Înspre Canaan s-ajung
Căci Tu, Doamne, mi-ai promis:
Chiar de-i drumul greu și lung
Eu cred tot ce Tu mi-ai zis.
Hotărât sunt pentru Tine
Și apăr cauza Ta;
Tuturor, să le fac bine,
Să spun, de venirea Ta.
Faptele lor să le îndrepte
Să nu facă nici un rău
Cu răbdare să Te aștepte
Pe Tine, bun Dumnezeu!
Mi-ai trimis prin Duhul Tău
Mesaje de întărire,
Tu, Fiu sfânt, o, Domnul meu
Dătător de fericire.
Căci Tu dai multă putere
Celor care Te urmează
Alinare, mângâiere,
Duhul Tău, tot cercetează.
Sub control Ți-e cerul sfânt
Totul Doamne e al Tău
Tot așa și pe pământ
Le conduci Tu, Domnul meu.
Fără hotărârea Ta
Aici, nimic nu se face
Căci Tu ești de-a pururea
Cel bun și cel plin de pace.
Doamne, du-mă înainte
Prin toate ca să răzbesc
Parte fă-mi de cele sfinte
Păcatul să-l biruiesc.
De acum, eu nu mă mai tem
Căci sunt doar de partea Ta
Și numai în Tine cred,
Tu ești mângâierea mea.
De când m-ai ales pe mine
Eu sunt cel mai fericit;
Merg pe calea Ta cu bine
Înspre Tine, Domn iubit!
Amin
Câmpia Turzii, 13 octombrie 2019