Fii pe placul Domnului!
Dacă faci cuiva un bine,
Deloc nu te lăuda.
Domnul în seamă tot ține,
Răsplată vei căpăta.
Chiar de un pahar de apă
Unui însetat cândva
Îi dai, Domnului nu-i scapă
Căci răsplată vei avea.
Crezi că-n viață nu contează
Să fii bun și săritor?
Însă totul se notează
Ascultă, fii iubitor!
Fii pe placul lui Isus
Așa cum te-a învățat
Și-a ta casă va fi sus,
În cerul Său minunat.
Să ai milă și iubire,
Iar cu cei care-s lipsiți,
Să fii plin de dăruire;
Și ei, de Domnu-s iubiți.
Dragoste Domnul îți cere,
El nu vrea fățărnicii.
Iertare și mângâiere,
Ajutor, altora fii!
Orice lucru neînsemnat
Faci pentru semenul tău,
Sus la cer este notat
Căci tot vede Dumnezeu.
Să faci bine tuturor
Ca și cum e pentru tine
Și în Rai ajungi ușor,
Domnul pe brațe te ține.
Amin
Câmpia Turzii, 21 octombrie 2019