VESTEA CEA BUNÃ


Bat vânturi reci, cu nori si ploi
Si-s pomii scuturati si goi,
Cãci gheata a cãzut la noi,
Si valurile, sânt în toi...

E noapte oare? Sau e vis!...
Pe fruntea lumii-acum stã scris :
Cã Rãul merge în abis,
Iar cel ce-i Bun, în Paradis!

Cãci tare-i stânca de granit,
Ce din Scripturã - a rãsãrit,
Luminã sfântã din zenit,
Si-odihnã celui obosit.

Si-n vremurile care vin,
Va fi un cer tot mai senin?
Sau norul greu, de fiere plin,
Se va vãrsa cu-al sãu pelin!...

Dar ce are marea mare,
Adâncul ocean de fiare?
Nu-i chiar somnul care moare,
Fãrã Har si fãrã soare?

Chiar si de buna vestire,
Toti copii la Ostire!...
Ca sã strângã în nestire,
„Grâul" pentru mântuire.

Anul plin de îndurare,
Curge încã-n fiecare,
Cu Iubire si Iertare,
Si cu dor de vindecare...

Astãzi tot mai curge-n vie,
Râul care încã-nvie,
Însã mâine, nu se stie,
Dacã n-a-nceta sã fie...

Fecioarã sfântã din Apus,
Vegheazã si priveste-n sus,
Cãci Mirele tãu, scump Isus,
Cu nunta-n Cer, te va fi dus !...