Se zvonise că Stăpânul dă şi binecuvântare
Primului născut din casă care este cel mai mare.
Dar avem acum probleme cu Esau care-şi vânduse
Dreptul său fratelui Iacov chiar în vremea ce trecuse.

Dar când binecuvântarea îşi configurează darul
Cum să piardă ei, copiii, bucuria şi altarul,
Ca la un sfârşit de şcoală când profesorul împarte
Premii dar şi mulţumirea care-n veci nu are moarte? !

Soţii fac o pregătire: sunt Isaac şi cu Rebeca.
Dar acum soţia dragă nu a mai ales poteca.
Singură îşi face planul, fără soţul ei Isaac.
Doar cu Iacov împreună, nu pe-al lui Iehova plac.

Domnul soţ şi el îl cheamă pe Esau într-un târziu
Toţi ştiu taina şi-adevărul că el este primul fiu.
„Fă-mi Esau tu o mâncare s-o mănânc din mâna ta
Şi atunci de bunăvoie te voi binecuvânta.”

Dar în tindă după uşă Rebeca notase tot
Nu doar cu a ei ureche, ci cu Iahve Savaot.
L-a chemat urgent pe Iacov cu doi iezi aduşi din turmă
Ea să facă o mâncare şi-apoi vor vedea pe urmă.

Planul lor le merge strună şi mâncarea este gata
Nu s-au mai gândit în cuget că-i aşteaptă judecata.
Sfatul pentru Iacov este să se-mbrace ca Esau.
Mama sfântă şi cu fiul pe-un butoi de pulberi stau.

Merge Iacov cu mâncarea iute la tatăl Isaac
Parcă nu se simte bine, hainele nu prea îi plac.
Însă vocea mamei sale îi răsună insistent:
„Lasă fiule, ascultă, răspund eu pentru moment!”

Şi îmbărbătat de gândul ultim ce i-a parvenit
Deodată el ajunge la Isaac cel ce-a orbit.
Firea noastră este oarbă, nu-L vede pe Dumnezeu.
Dar Stăpânul nu se-ncurcă când vine momentul greu.

Binecuvântarea-i cheia, n-o dă omul, ci Isus
Celui ce se pocăieşte când păcatul l-a distrus.
Iacov vine c-o minciună şi Isaac n-a sesizat.
Simţurile lui carnale chiar atunci l-au înşelat.

„Cum, ai şi găsit vânatul?”, zise tatăl cam mirat.
„Domnul mi l-a scos în cale.” Oarecum adevărat.
Tatăl a primit mâncarea şi-a mâncat-o cu nesaţ
Precum noi ne bem cafeaua şi o bem cu tot cu zaţ.

Binecuvântarea sfântă e mai mult decât mâncarea
Nu pe om îl mulţumeşte, ci pe Cel ce vrea Salvarea.
Tatăl îşi sărută fiul cu al lui Esau parfum
Ce întârzie dar vine, el aflându-se pe drum.

Sărutându-şi tatăl, Iacov primi binecuvântarea
Şi de-atunci cu multe lacrimi i-a tot fost mereu cărarea.
Domnul nu dă doar mâncare, ci el schimbă caracterul
Ca cel binecuvântat să poată moşteni din viaţă cerul.

Iacov era-nşelătorul, dar în lupta cu Cel Sfânt,
El devine Israelul prigonit pe-acest pământ.
Prin acel ales de Domnul ca urmaş şi ca popor
Va veni în lumea noastră singurul Izbăvitor.

Tatăl Isaac sfârşeşte binecuvântarea lui
Însă mult mai mare este îndurarea cerului.
Să primim toţi Adevărul, minciuna s-o izgonim
Şi în inimi să rămână Cel pe care Îl iubim.