De-aş vrea să scriu un vers în nestemate
În clipa grea a omenirii frânte,
În noaptea unor visuri sfărâmate
Cu-o mână ce refuză să cuvânte;

De-aş vrea să cânt un psalm de fericire
În mijlocul durerilor supreme
Privind la tot ce-mi dă nedumerire
Din înălţimea culmilor de vreme...

De-aş vrea să înţeleg misterul firii
Urcând şi coborând pe-a lumii hartă
Prin scris, prin cânt, din cosmosul gândirii
Creând o capodoperă de artă;

Ar fi să scriu, să cânt de Creatorul -
De Dumnezeu, de Duhul, de Isus.
El şi prezentul, ca şi viitorul
Pe pagina Scripturilor le-a pus.

Să scriu că El e Dumnezeul meu.
Că-n Patmos-ul trăirilor amare
De-ar fi să trec prin ceasul cel mai greu
Săpat adânc în palma Lui mă are!

Aş vrea ca pana mea grăbind să scrie
De jertfa ce fu pusă la Calvar;
Prin vers să spun cu mare bucurie
Că doar acolo e slăvitul Har.

Şi în cântarea mea de dor nestins
Să cânt că Duhul Sfânt mi-e mângâiere;
Credinţă am prin El de neînvins,
Speranţă într-o zi de înviere.

Aş vrea să spun mulţimilor ce pier
Că mântuirea nu e o poveste,
Ci Domnul Slavei coborî din cer
Purtând cu El triumfătoare veste.

El a murit ca eu să pot trăi,
Că sunt copilul Lui, nu-i o părere.
Prin jertfa Sa, Isus înfăptui
Dumnezeiescul act de înfiere.

Însuşi pământul de s-ar clătina,
Şi de s-ar rupe sorii fără rost
În mâna Lui mă voi încredinţa,
El, singurul, e stânca de-adăpost.