În vasul meu de lut te port, Isuse,
Şi niciodată nu Te las să pleci.
În inimă sfinţirea mi se-aduse
Şi-n suflet cerul tot Tu mi-l apleci.

Mă scol cu Tine-n gând şi în simţire,
Mă culc cu Tine în târziul stins;
Îmi umple pacea Ta întreaga fire
Şi chipul Tău frumos Îl văd şi-n vis.

M-ai luminat cu candela cea sfântă
Şi mi-ai sădit în lutu-mi flori de rai.
Mi-ai pus pe buze harfă care cântă
Şi m-ai înveşmântat în albu-Ţi strai.

Cuvântul Tău, izvor de apă vie,
Ce curge lin din tronul de azur,
Tu mi l-ai dat neţărmurit şi mie
Sculptând în mine un etern contur.

Te port cu mine în sordida lume
Căci am făcut cu Tine legământ;
Vreau să lucească-n mine sfântu-Ţi Nume
Iar traiul meu, lucească pe pământ.

Dă-mi aur Tu, în faptă şi-n vorbire,
Mi-nalţă gându-n zbor de porumbel
Ascuns cu Tine în Dumnezeire,
Ascuns în mine, Tu, Emanuel!

Fă-mi inima ca jarul din altare,
Iubirea mea să crească mai cu preţ
În Sfânta Sfintelor s-aduc mărgăritare -
Un lanţ bogat din Harul Tău măreţ.

În vasul meu de lut Te port, Isuse,
Ca pe-un ulei de nard, mirositor,
Ca pe-o Esenţă de miresme-aduse
Din veşnicii spre omul muritor.