Negrii nori pe cer se adună...

Când norii negrii, pe cer se adună
Și-ți tulbură trupul de humă,
Fii a deșertului, o mică oază,
În a soarelui, o mică rază,
În codru, brad statornic, verde,
Învingătorul luptelor grele.
În tot ce-i strâmb, tu să fii drept,
Plin de dragoste, înțelept.

Uită-te-n ogor la brazdă:
Plugul o zdrobește, ea dă roadă.
Frate, soră nu te îndepărta,
De ai tăi frați, nu te dezrădăcina!
O, fiu rătăcitor și orb,
Azi întoarce-te în al sfinților cuib,
Plecat în rugă, iar să te aduni,
În ploi de lacrimi, tăcut să plângi.
Învață de la valuri și ale lor maluri,
Cum durerea să ți-o ascunzi.

Apăsător gând te răpune?
Tu luptă cu a ta durere,
Obosit de viața grea,
Nu te opri din drum a mai urca.
Din bobul cel mic de credință,
Urcă treaptă cu treaptă, el ți-e călăuză.
Urcă, coboară dealuri și văi,
Câștigă al lumii război,
De la tot să înveți în viață,
Tu ia ce-i bun și buna povață.

Negrii nori învelesc cerul?
În larg privește cu tristețe:
Încercarea-i mereu pe mal,
Privește cerul, cere salvare,
Stânca cea vie îți lasă izvoare,
Lin se preling spre tine în vale.
Și-o apă dulce, cristalină...
Vegheat ești de: Înalta Stâncă,
Îți vede sufletul zdrobit, în tăcere,
Prin genunile de durere.

Așa e calea pe pământ:
Când scapi de furtună intri în vânt.
Tu ține-te tare de cer,
De Dumnezeu, Bunul Salvator!


TOMA COCA, PATTADA/07/11/2019