În Egipt cu suferinţa Israelul se lupta.
Izbăvirea nu sosise, Dumnezeu întârzia.
Dar la urmă Domnul vine după mari întârzieri
Ca să-şi scoată-ntreg poporul din prea multele dureri.

L-a găsit Domnul pe Moise chemându-l din rug aprins.
Domnu-a coborât în grabă şi-a venit din necuprins.
Moise şi Aaron nesiguri, la-nceput ei refuzau
Să se ducă la evreii din Egipt ce sufereau.

Dumnezeu din cer insistă, le dă semne şi minuni.
Şi într-un final aceştia au decis că nu sunt buni,
Să se ducă împreună să-i salveze din robie
Pe urmaşii lui Avraam ce-au ajuns ca o stafie.

N-aveau apă, nici mâncare, paie pentru cărămizi...
Iar toţi şefii lor la lucru se-arătau tot mai rigizi.
Noii lor născuţi, băieţii, erau aruncaţi în Nil.
Nu era chip de scăpare pentru un popor umil.

Dar o rază se aprinde când cei doi, Moise şi-Aaron,
Au venit cam de departe şi s-au dus la Faraon.
„Lasă pe popor să plece!”, au zis fraţii amândoi.
Faraon mirat priveşte la-ndrăzneala celor doi.

Plin de furie turbată se îndreaptă către ei
Şi-i acuză: „Ce se-ntâmplă? Nu sunteţi decât mişei!
Miriştea pe toţi v-aşteaptă. Strângeţi paie, nu dormiţi!
Faceţi-vă, deci, lucrarea! Şi pe robi nu-i ameţiţi!”

Moise şi Aaron ieşiră tulburaţi de la palat
Parcă nu aveau speranţă când prea mulţi i-au criticat.
Dar se-nalţă-n rugăciune: ”Doamne Sfânt, Te aşteptăm!
Faraon ne stă în cale, nu putem să-l înfruntăm!

Munca noastră e-o povară, robii suferă din greu.
Vino să ne-alini durerea că doar Tu eşti Dumnezeu!
Scapă-ne de suferinţă, de prigoana celui rău!
Israel este-n robie. Totuşi e poporul Tău... ”

Dumnezeu însă le spune că prea mândrul Faraon
Se va împietri mai tare stând pe falnicul său tron.
Va vedea pedepse grele, semne mari şi mari urgii
Domnul sfânt să se mărească peste morţi şi peste vii.

În final capitulează şi se va lăsa bătut
Ca să vadă egiptenii ce în veac n-au mai văzut.
După ce-a trecut urgia cea de-a zecea, cea mai rea,
Era câte-un mort în casă şi multă durere grea.

Şi-atunci Faraon în noapte dintrodată a cedat
Şi evreilor le zice: „Să plecaţi imediat!”
Astfel a-nceput exodul, marea lui răscumpărare,
Când Israelul porneşte şi nu e udat de mare.

Se grăbesc toţi să ajungă: fii şi fiice, şi nepoţi.
Egiptenii când să treacă ei s-au înecat cu toţi.
Toţi pe malul Mării Roşii au cântat înflăcăraţi.
Îngerii priveau din ceruri de mărire încântaţi.

Cântau Moise şi Maria, leviţii şi cu preoţii
Cântau robii de-altădată fericiţi acum cu toţii.
*
Dacă ai inima bună, frate scump şi-adevărat,
Cântă-I Domnului întruna care pacea Lui ţi-a dat!