Tatăl nostru
Autor: Nicholas Dinu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de nichodin in 04/04/2006
Tatăl nostru care eşti în ceruri -
Ce Nume intim, dulce şi frumos!
Ţi-aducem umiliţi a noastre euri
Să le topeşti în jertfa lui Hristos.

Ţi-aducem inimile de pământ şi gheaţă
Şi minţile întunecate de cel rău,
Şi toarnă-n ele Duhul Tău de viaţă
Ca să sfinţească Sfânt Numele Tău.

Din veşnicie-n veşnicie Tu eşti Tată,
Ai slava şi puterea ca veşmânt.
Împărăţia Ta cea minunată
Precum e-n cer, adu-o pe pământ.

În grija-Ţi, pâinea noastră pământească
Ne-o dă şi astăzi, cum ne-ai dat-o ieri;
Iar mulţumirea-n suflet să sporească
Puterea vieţii noi, ce Tu o ceri.

Iar pâinea Ta, cu haruri frământată,
Cereasca pâine bună şi gustoasă
Dospită sus cu dragostea curată
Celor flămânzi de voia Ta ne-o lasă.

De încercări suntem cercaţi într-una
Dar Tu ne dă putere în ispită,
Şi-a Duhului prezenţă-a fi arvuna
Că marea de-ncercări e potolită.

Ne izbăvește, Tată, de vrăjmaşul
Ce stă la pândă ca un leu răzleţ;
În priveghere stă întreg mirajul
Împotrivirii lui cu orice preţ.

O, Tatăl nostru care eşti în ceruri,
Dorim să facem voia Ta, deplin.
În noi, de mai există încă euri
Topeşte-le în Harul Tău, amin.


Frumos!
Frumoasa poezie iar ruga-i deplina/ Asculta poetul cand Tie se-nchina!
Statistici
  • Vizualizări: 3767
  • Export PDF: 11
  • Comentarii: 1
Opțiuni