Sensul existenţei noastre nu-i doar supravieţuire,
Să avem un loc în lume, în această omenire.
Dumnezeu e sfânt şi mare, şi de noi Se îngrijeşte
Însă nu îngrijorarea, ci credinţa-n El ne creşte.

Suntem destinaţi trăirii pentru omul nostru nou
Nu umblând pe calea firii ce se dă mereu erou.
Firea a murit pe cruce dacă n-o tragem în jos
Într-o viaţă de ruşine ca omul cel păcătos.

Dumnezeu trimite magii Pruncului să I se-nchine:
Aur, smirnă şi tămâie cu urările de bine.
Pentru Iosif şi Maria darul e ca mielul fript,
Preţ pentru călătoria ce-o vor face în Egipt.

Nu sunt ei bogaţi în lume, parcă nici noi nu suntem.
Însă Dumnezeu ne poartă grija într-un mod suprem.
Căutând Împărăţia şi neprihănirea Lui
Vom culege bucuria cu tot harul Domnului.

O familie e sfântă când Isus trăieşte-n ea
Şi ne-ajută-n toate cele cât ne-ar fi crucea de grea.
Sursele sunt foarte multe, ceru-i plin de bogăţii
Ce nu se-nvechesc vreodată pentru-ai Domnului copii.

Pentru cer şi veşnicie nu-i secretul a primi,
Ci înseamnă bogăţie tot ce poţi a dărui.
Magii s-au întors în ţara cea de unde au plecat
Mai bogaţi în dărnicie, mai voioşi de ce au dat.

Tot aşa şi noi lui Isus să nu-I dăm de azi ocol:
Ci să-i dăm cuiva o pâine şi o haină celui gol.
Iar când Domnul Se va-ntoarce cu lumini în pieptul Său
El ne va scăpa de moarte şi de laţul celui rău.