M-ai ridicat când am căzut!
M-ai ridicat când am căzut,
N-ai vrut să fiu batjocorit,
Căci suferința mi-ai văzut
Și plânsul meu l-ai auzit.
Nu am cuvinte, Domnul meu,
Să-Ți mulțumesc că n-ai lăsat
Să fiu zdrobit, să-mi fie greu.
Milă ai avut și m-ai salvat.
Căci vreme multă am zăcut
În viața-mi plină de păcate;
Numai în mine am crezut,
Gândind că pot să le fac toate.
Dar am greșit, neștiința mea
Mi-a adus chin și suferință.
Iar încăpățânarea rea
M-a îndepărtat de biruință.
Dar cu nuiaua m-ai trezit
Din amorțeală, din somn greu.
Am înțeles că sunt lovit,
Căci sufăr pentru eul meu,
Pentru mândria mea smintită,
Căci m-am crezut puternic, sus,
Dar, Doamne, Tu într-o clipită
M-ai transformat în fiu supus.
Prea mare îmi părea că sunt
Și prea deștept și elevat.
Mărirea era al meu gând,
Dar, Tu, Isus bun, m-ai salvat.
Căci numai Tu ești Dumnezeu,
Puterea toată e a Ta.
Tu ai murit în locul meu,
Tu ești stăpân pe viața mea...
Anii au trecut și înțeleg
Că Tu ești totul pentru mine.
Calea cea dreaptă s-o aleg
Și drumul să-l urmez cu Tine.
Să înțeleg că mai există
O viață dincol' de mormânt,
Că dragostea Ta mai persistă
Când părăsesc acest pământ.
Să înțeleg că veșnicia
Îmi aparține, dacă vreau.
Acolo va fi măreția
Și slavă voi putea să-Ți dau.
Isus preasfânt și iubitor,
Îți mulțumesc că ai primit
Să fii al meu Mântuitor,
Ca să trăiesc la nesfârșit!
Amin
Câmpia Turzii, 5 noiembrie 2019