Pomul interzis

O pasăre măiastră,
Care să vorbească,
Chiar pe limbă omenească,
S-a văzut doar o singură dată,
De când lumea a fost creată.

Totul s-a petrecut ca-ntr-un vis,
Când Eva se plimba prin paradis.
Dar dintr-odată se ivi
O ispită incredibilă,
Pur şi simplu irezistibilă,
Când ea se gândi să meargă la pomul oprit,
Despre care Dumnezeu a poruncit,
Ca indiferent ce vor gândi,
Nici să nu se atingă de el,
Pentru a nu muri.

Se-apropie de el încetişor,
Parcă plutind pe un nor,
Când o chemare stranie, pe care,
N-o mai simţise până atunci niciodată,
O făcu să se-apropie de el, tot mai mult,
Ca-ntr-un joc straniu, ocult.

O vrajă în jurul ei se ţesea,
Din mii şi mii de fire nevăzute,
Şi pe poteci de om încă nestrăbătute,
Ajunse de el foarte aproape,
Iar în mintea ei se auzeau neverosimile şoapte.

Îl cercetă cu feminină curiozitate,
Iar inima din piept îi bătea,
Cum a spune nici nu se poate,
Când o pasăre măiastră din pom îi vorbi,
Chiar în grai omenesc,
Cum nu ţi-ai putea închipui.

-Eşti cea mai frumoasă făptură,
Pe care eu am văzut-o vreodată,
Ce mult mi-am dorit să te întâlnesc
Şi inimii tale să îi vorbesc,
În neasemuitul grai omenesc,
De mult te aştept,
Căci doar aici am dreptul să îţi vorbesc
Şi povestea mea să ţi-o împărtăşesc.

Eva, care nu se aştepta,
La o astfel de întâlnire,
Fu uimită de acea descoperire,
Ca o pasăre să poată vorbi,
Cum nu ţi-ai putea închipui,
Dovedind atâta înţelepciune
Încât i se părea o adevărată minune.

Dar ea, nici măcar nu bănuia,
Că însuşi Satana s-a deghizat,
Într-un animal hipnotizat,
Astfel că, ispititorul o cuceri
Şi foarte usor o birui.

-Eram cândva, o pasăre neajutorată,
Spuse din pom făptura controversată,
Când din întâmplare am descoperit,
Acest pom minunat şi consumând din el
Am ajuns la acest nivel fascinant,
Deosebit de interesant.

Dar dacă tu, ai face ce am făcut eu,
Ai ajunge într-o zi precum Dumnezeu,
Ţi s-ar deschide ochii şi te-ai ilumina
Şi viaţa ta, într-o clipă ţi s-ar schimba.
Dar Dumnezeul cel egoist,
Ne-a ascuns tuturor,
Cum a ajuns El nemuritor!

Şi-i întinse un fruct
Din care ea însăşi muşcase,
Fără a se vedea vreo consecinţă,
Astfel că, Eva, lipsită acum de credinţă,
Muşcă şi ea din pură curiozitate,
Fără a bănui măcar,
Că se-dreaptă spre teribila moarte!

Într-o stare de stranie excitare,
Cu mâinile pline de fructele interzise,
Cu sfintele idealuri deja compromise,
Îl căută pe Adam prin grădină,
Să-i spună şi lui nemaipomenita descoperire
Şi despre îndumnezeire.

Când o zări, Adam a înţeles ce s-a întâmplat,
Că Eva a comis fatalul păcat,
Dar pentru că o iubea
Mai mult decât pe Dumnezeu,
Şi-a asumat şi el destinul său.

Consumând amândoi din fructele interzise,
Li se părea, că prin sfere
Tot mai înalte plutesc,
Simţind chiar că se îndumnezeiesc,
Dar nu era decât o iluzie înşelătoare,
Indusă de înşelătorul cel mare.

Chiar atunci, veşmântul
Din raze de lumină li s-a retras,
Şi de-atunci, lipsiţi de slava
Lui Dumnezeu au rămas,
Au văzut că sunt goi
Şi-ncepu să le fie frig şi ruşine,
Şi-n loc de veşminte din raze de lumină,
Îşi încropiră nişte haine din frunze de smochine!

Erau atât de caraghioşi,
Încât toate creaturile îi priveau contrariate,
În aceste veşminte extrem de ciudate,
Iar Satana, ştim cu toţii că jubila,
Foarte mândru de isprava sa!

Au descoperit atunci cu durere,
Cum nu se poate descrie,
Nici măcar într-o poezie,
Că acea creatură i-a înşelat,
După cum Creatorul i-a avertizat
Şi se aşteptau din moment în moment,
Ca după greşeala fatală,
Să li se aplice pedeapsa capitală!

Totuşi, Creatorul lor i-a căutat
Şi din locul unde ei s-au ascuns, i-a chemat,
Spunând că în locul lor,
Fiul Său va muri
Şi-n felul acesta îi va mântui.

Şi-o nouă speranţă,
În inima lor s-a aprins,
Aşteptând zi de zi, prin credinţă,
Un nou paradis, necuprins!

25.09. 2019