Nu-i puţin

Iubirea pentru Tine nu mă lasă,
Istoria să-Ţi scriu într-un limbaj de lemn.
Dă-mi Tu Cuvântul Veşniciei de acasă,
E foarte important cum scriu. Îmi pasă
de mă exprim submediocru; Fă-mă demn.

M-am pus în slujba Ta cu-o călimară,
Las tainele să curgă dintr-un toc,
Nu-s lângă mine muze, mă -mpresoară
doar Harul crucii Tale. Bunăoară,
nu caut inspiraţii în alt loc.

Spiritualu-n mine îşi împarte
expresia, cu patimi crisalide.
Pun versul graniţă-ntre viaţă şi-ntre moarte,
Nu mai jertfesc nădejdilor deşarte,
Nici inima în două nu mi se divide.

Chiar dacă mă împleticesc de fire,
De pământescul ce îl duc în mine,
Trec între lumi pe puntea mântuire
Şi dau silabei o destăinuire
Plină de dorul veacului ce vine.

V-aş aduna la mine în cuvinte,
Chiar eu de pildă sufletul mi-l ţin
alături de nădejdi şi jurăminte.
Haideţi în vers cu mine. Taine sfinte
putem destăinui şi nu-i puţin

AMIN martie 2006