Mergi prin locuri potrivite!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Ținta mea este Hristos!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 16/11/2019
Mergi prin locuri potrivite!

Viața asta e deșartă -
Înțelept să o trăiești,
Căci judecata te așteaptă;
De cel rău, să te ferești!

Mergi prin locuri potrivite
Cu credință în Isus,
Nu prin locuri pustiite,
Ca s-ajungi la ceruri, sus.

Vorbe fără socoteală
Nu rosti, că e greșit!
Fii un om plin de sfială,
Înțelept și chibzuit!

Viața ți-o faci cum dorești,
Poți fii și nepăsător,
Dar cu Isus te întâlnești
Și nu îți va fi ușor...

Poți glumi, te poți distra,
Poți face tot ce poftești,
Ce îți cere inima,
Poți toate să le împlinești.

Poți minți, poți fi cinstit
Este alegerea ta
Mândru și nechibzuit,
Dar socoteală vei da.

Căci Cel Sfânt nu Se dezminte,
Va face tot ce-a promis.
Tu să-L ai mereu în minte,
Să ajungi în Paradis!

Domnul ne fie apărare,
Să îndrepte ce noi nu știm.
Fie a noastră scăpare
Ca să fim scăpați de chin.

Focul să nu ne atingă,
Pe Domnul să Îl slujim.
Dragostea să nu se stingă,
Iubitori și buni să fim.

Să primim învățătura,
Calea bună de urmat.
Glorie să-I dăm întruna
Celui care ne-a salvat!

Amin

Câmpia Turzii, 13 noiembrie 2019
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 639
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni