Sonet de Ianuarire I

Cu mantia sa cea albă, peste dealuri şi câmpii
Peste munţii cei înalţi, cu crestele pân-la nori,
A-mbrăcat iarna natura ce străluce în splendori
Prin albul cel mai curat, prilej de mari bucurii.

Înhămaţi la săniuţe, cu frânghii sub subsuori
Urcă-ncet pe derdeluş cârduri, droaie de copii,
Şi sunt veseli şi toţi râd, ca şi fulgii cei zglobii
Şi de urci pe săniuţă, la vale-n jos parcă zbori.

Pe la case, prin ogrăzi, lumea toată-i liniştită
Şi se bucură de iarnă, că pământul l-a-nvelit,
Cu mantia-i de zăpadă peste sămânţa-ncolţită

Ca să crească viguros bobul de grâu înfrăţit,
Pentru cel ce-a semănat s-aducă roadă-nsutită
Pe Dumnezeu lăudând pentru munca agonisită.

Flavius Laurian Duverna
18 ianuarie 2013