În sulul cărţii...
Autor: Nicholas Dinu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de nichodin in 10/04/2006
În sulul cărţii Tale e scris şi despre mine,
De clipa ce-a trecut şi ziua care vine
Şi orice gând ascuns, sau faptă săvârşită
E scris în cartea Ta cu slovă înroşită.

E scris c-am fost şi eu în mijlocul mulţimii
Ce-a alergat în grabă ca să culeagă spinii
Pe fruntea Ta să-aşeze coroana suferinţei
Strigând blesteme grele în ura necredinţei.

E scris c-am fost şi eu cu Iuda vânzătorul,
Cu ceata-nfierbântată, la braţ cu tot soborul
Şi cu Pilat, spălându-ne în apele vânzării
Acolo, în Pretoriu, la ceasul înserării.

Stăteam şi eu la focul mulţimii pătimaşe
Şi-am dat şi eu la sorţi pentru a Ta cămaşă;
Cu pâlcul de ostaşi intrat-am în grădină
Ca să-L sărut viclean pe Cel fără de vină!

Stă scris în sulul cărţii c-am luat şi eu baltagul
Şi-am mers cu toţi mişeii să tai din munte fagul,
În oarba rătăcire cioplind cu ei o cruce
În agonia morţii, Isuse, a Te duce.

Strigam la judecată cu hoţii: "Răstigneşte-L"
Pe hoţul de Baraba îndată slobozeşte-l!
Şi-am luat cu fariseii mănunchiul de nuiele
La sânge, pe spinare, să Te lovesc cu ele.

Pe Via Dolorosa, Te-am îmbrâncit pe lespezi,
Cu gloata am cerut de Tatăl să Te lepezi
Batjocoream iubirea-Ţi cu hohote murdare
Şi nu vedeam că râsu-mi atât de mult Te doare!

Mi-era umplut lăuntrul de-otravă şi de fiere
Oţet de mătrăgună aveam, în loc de miere,
Şi Ţi-am lovit obrazul cel sfânt cu-atâta ură
Dar Tu din ea, Isuse, n-aveai o picătură!

În cartea Ta e scris c-am luat şi eu ciocanul
Pironul l-am bătut adânc cât e Iordanul,
Cu Ana și Caiafa clădeam aceeaşi soartă
Când sângele curgea din cer în Marea Moartă...


Da, eu şi lumea-ntreagă Te-am condamnat la moarte
Vinovăţia noastră e scrisă-n Sfânta Carte;
Nu doar Pilat şi Iuda, romanii ori iudeii,
De la Adam la mine, noi toţi suntem mişeii.

Noi toţi strigam de ură, cu buzele umflate
Şi-aveam venin de iad în piepturile sparte;
Sutaşul la Golgota am fost, Isuse, eu
În coastă străpungând un Fiu de Dumnezeu...

Dar cine a crezut în ce ni se vestise?
Şi cine-a înţeles pe Cel ce ne iubise?
Obişnuit cu răul, durerea şi cu ura,
El, ca o oaie mută, nu Îşi deschise gura!

Şi ca un miel plăpând din turmele de visuri
Un Miel din albe turme şi albe paradisuri
Cu dragostea şi mila şi har din alte sfere
Născutu-S-a în iesle ca mielul de tăiere!

Te-ai dat ca jertfă sfântă în praznicul de Paşte
O viaţă nouă-n lume din jertfă a se naşte!
A trebuit acolo să bei întreg paharul,
Pe păcătos, Isuse, să-l înnoieşti cu Harul!

Şi sus, pe lemnul crucii, pe dealul Căpăţânii,
Cu mâinile străpunse pentru păcatul lumii
Între tâlhari, Tu, Sfântul, cu faţa-nsângerată
În necurmată rugă rosteai cuvântul: "Tată"

Le iartă neştiinţa, le iartă-ntreg păcatul
Din rana Mea cea cruntă, dă binecuvântatul,
Din gura Mea lovită, nu-Mi iasă tânguirea
Ci Tată, fă să crească din crucea Mea iubirea.

Mi-e sete şi Mi-e foame de slăvile divine
E prea târziu să treacă paharul de la Mine,
Mi-am isprăvit lucrarea, Mă urc acum spre stele
Şi văd lumina sfântă a învierii Mele..."

Şi Dumnezeu deschise izvorul de răcoare
Arhanghelii priveau pe Fiul Său cum moare
În ceruri se făcu o tainică tăcere
Căci nu erau izvoare să stingă-aşa durere!

Şi-a stat Isus trei nopţi în pântecul de tină
Dar n-a fost cu putinţă cătuşa lui să-L ţină
Ci-n zori de dimineaţă în cerul preacurat
A izbucnit cântarea: "HRISTOS A ÎNVIAT"!

În sulul cărţii Tale sunt scrise-acestea toate
Cu litere de aur, cu slove nestemate:
Că eu, şi noi, şi lumea, păgânul şi tâlharul
La crucea Ta, Isuse, am fost atinşi cu Harul.







In sulul cartii
O voi citii daca DOMNUL va ingadui la botezul care va avea loc in biserica Biruinta din Hunedoara . Intradevar merita sa fie cunoscuta de toti cei ce au primit prin Harul DOMNULUI MANTUIREA.Multumesc pt aceasta minunata poiezie si as dorii sa o citesc si in alte biserici.
freumoasa poezie ,daca o citesti cu mintea sio sufletul ,atinge ,,,,,fiti binecuvantatzi
Frumos
Este o poezie cu adevarat minunata. Ar fi si mai minunat daca toti care o citesc sa si mediteze la ea.
de ce nu se pun aceste versuri pe muzica!!!???
Impresionant
Cu adevarat o poezie frumoasa
Frumoasa poezoe
Intr-adevar frumoasa poezie... Rima si masura se potrivesc sublim, si spun cu puterea armoniei minunea mantuirii oamenilor cazuti.
O istorie armonioasa a umanului la intalnirea cu iubirea.

Dumnezeu sa binecuvinteze autorul.
Sunt o pacatoasa !

Nu merg duminica la Biserica! Ma duc numai la Sarbatori, dar il iubesc pe IISUS - "in clocot"!
Mereu,clipa de clipa, este in inima, sufletul si gandul meu !
Am crescut"in parfum de tamaie", langa niste parinti care, inainte de a vorbi corect, m-au invatat"Ingerasul"!
In clipa cad am realizat cine a fost:"Doamne-Doamne si Fiul Sau", am incercat, prin tot ce am facut, sa-i seman FIULUI!
Idealul meu a fost"sa nu rastignesc niciodata !" Sa urmez CALEA atat de draga lui IISUS! Sa ma comport ca in "NOUL TESTAMENT"! Sa intorc si obrazul celalalt!
Asa am facut, toata viata! Am primit, nevinovata, si n-am cartit, stiind ca Fiul a indurat mult mai multe decat mine!
Mereu mi-a fost model si ideal !Mereu m-a ocrotit! Simt ca sunt"in lucrarea lui" !

Dar, totusi, sunt o mare pacatoasa!
Stiu ca IISUS a murit, un pic, si pentru mine, din cauza mea!

Aceasta poezie m-a cutremurat !
Mi-a reamintit cat sunt de pacatoasa, totusi !

Intr-o zi de duminica, zi, in care eu ascult liturghia la TV sau intru pe site-uri crestine, ca sa fiu mai aproape de EL, mi-am reamintit cat sunt de pacatoasa!

Mi-e rau, stiind ca si eu am pacatuit, cu voie sau fara de voie si ca, si din cauza mea, IISUS a fost atat de umilit si chinuit!

Poezia mi-a dat "o tema de casa"!

Ma gandesc acum, ce as fi facut eu sa fi trait acele vremi???

Sa ma laud...nu pot! Dar ceea ce stiu SIGUR este faptul ca, in aceste vremuri necredincioase, cand sunt martora la ,eu, dint tot sufletul si cu toata dragostea, "duc CUVANTUL lui DUMNEZEU", oriunde ma aflu!
Mi-a luat lumea seama ca prea vorbesc despre IISUS,oriunde m-as afla ! Prea stiu "Noul Testament", pe dinafara, aproape!Am ajuns la ceea ce spunea Pavel...."o nebuna", ca prea sunt bisericoasa !
Nu crede nimeni ca BIBLIA este nu numai "ghidul pentru a traversa aceasta viata", dar si "Medicamentul" ideal, in vremuri de restriste!
Nu poate crede nimeni ca eu si copiii mei, luand Cartea Sfanta in brate si strangand-o la piept, repetand "Tatal nostru", cu sinceritate,n-am luat, nici, cel putin, un "Extraveral", in viata !
Credinta m-a tinut"la plutire si la verticala"!
Nimic nu poate tamadui asa cum o face credinta "in clocot"( nu fierbinte, nu calaie), in Tatal Ceresc si in Fiul Sau!

Dar, tot o pacatoasa sunt!
MI-e tare frica de Dumnezeu!
O, Doamne...FRICA...."tamaduitoarea frica"!
Credeti, oare, ca "frica" este "izvorul iubirii " pentru Dumnezeu????

De 2 ori pe an,fac,in satul meu,la casa batraneasca,2Colaci de slava,de rugaciune si de multumire lui Dumnezeu !
Ma rog pentru cei vii, dragi sufletului meu, dar nu-i uit nici pe pizmasii mei! Dusmani nu am !
Ii sunt datoare lui Dumnezeu numai si numai pentru faptul ca suntem "pe verticala", sanatosi, valizi si generosi!
Ma rog, neaparat, sa ne ierte pacatele, noua, care, poate am fi facut la fel cum au facut contemporanii lui IISUS, noi, "niste ganganii nemernice"!

De foarte multe ori mi-e rusine ca sunt "om" ! Tare mult as fi dorit sa fiu "caine", "ciuta" sau "stejar" !
Era mult mai bine!Nu mai imi faceam, acum,"mea culpa" !

Slava tie Doamne, IISUSE Hristoase !

Doamne, Iarta-ne, pacatosii de noi!

AMIN!
Elena

o poezie ce intelnesti mai rar
o poezie ce intelnesti mai rar
...impresionant....
...am ramas fara cuvinte... ff frumoasa poezie... Domnul sa ne binecuvinteze pe toti, si sa ne indrepte pasii spre calea mantuirii.

--...suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit!-- Romani 8:37
ma vad asa de slab
O voi citii daca DOMNUL va ingadui la botezul care va avea loc in biserica Biruinta din Hunedoara . Intradevar merita sa fie cunoscuta de toti cei ce au primit prin Harul DOMNULUI MANTUIREA.Multumesc pt aceasta minunata poiezie si as dorii sa o citesc si in alte biserici.
Craciun
Dc nu sunt pe site asta si poezii despre craciun sau despre Iisus???????????????????????????????
o poezie minunata care cred ca cerceteaza pe orcine,Dumnezeu sa fie cu toti
superpoezie
foarte frumoasa poezie.D-zeu sa te binecuvinteze,si.. tine-o tot asa
minunata poezie.....e bine de citit in fiecare zi sa ne aducem aminte de ceea ce a facut Domnul isus pentru noi
slava Domnului
Slava Domnului pt ca in ziua de azi mai avem asemenea capodopere si-I multumim Lui Dumnezeu pt ca inca mai da har poetilor sa scrie poezii inspirate de Duhul Sfant. multa binecuvantare
da...
da ff frumoasa poiezie! dumnezeu ne poate vb fiecaruia prin aceasta poiezie!
dumnezeu sa mai trezeasca tineri deschisi pentru lucarea sa! amin
multe binecuvantari
Domnul sa te binecuvanteze pentru poezia care ai compus-o, si o sa o folosesc in biserica din Nasaud Emanuel, la programul de Paste pentru copiii bisericii
pace si bucurie in duhul-sfint
cind am citit poezia, un fior mi-a trecut prin inima Domnul sa te binecuvinteze
aceasta poezie este minunata deoarece ne face sa ne amintim de domnul isus
Statistici
  • Vizualizări: 21466
  • Export PDF: 12
  • Favorită: 4
  • Comentarii: 29
Opțiuni