Zâmbetul tău

Zâmbetul tău e ca un râu
Ce curge-n răsărit de soare,
Iar râsul tău, un lan de grâu
Stropit cu-a macilor culoare.

În zori de zi mă scald în râu,
Plutind, sunt mângâiat de valuri,
Iar seara pe un pat de grâu
Visez la ale nopţii daruri.

Zâmbetul tău e o grădină
Ce prinde viaţă primăvara,
Iar râsul tău, a ei lumină
Ce o îmbracă toată vara.

În zori de zi intru-n grădină,
Parfumul florilor mă-mbată,
Iar luna nopţii-mi dă lumină,
Din cupa vrăjii ei m-adapă.

Zâmbetul tău e ca un râu
Ce curge în apus de soare,
Iar râsul tău, un lan de grâu
Ce vieţii mele a dat culoare.

Zâmbetul tău e un refren:
„Nimeni pe noi nu ne desparte!”,
Iar râsul tău, cântec etern:
„Te voi iubi şi după moarte!”.

În zori de zi mă scald în râu,
Plutind, sunt mângâiat de valuri,
Iar nopţile pe pat de grâu
Visez, la ale veşniciei daruri.