Când harfa mea va zace cu cântecul sfârşit,
Stăpâne, așeaz-o-n pace pe vântul liniştit.
Când inima-mi sfârşită se va opri urcând,
aşeaz-o liniştită în cerul cel mai blând.
Când mâinile-obosite lăsa-vor lucrul dat,
aşează-le-odihnite pe-un cuget împăcat.
Când gura mea va tace în cel din urmă psalm,
închide-i sfânta pace sub semnul cel mai calm.
Când ultimile lacrimi jertfi-vor ochii mei,
odihna de-orice patimi aşterne-o peste ei.
Când ţărna mea va zace tăcută-n ţărna Ta,
o nesfârşită pace rămână după ea.
Iar când o să mă lase acolo, toţi ai mei,
un dor de zări frumoase, întoarcă-mă-ntre ei.