Îmi clocotește cu nesaț lăuntrul
Și se-nfiripă mii de întrebari
De-ncerc în profunzime să pătrund,
Taina marii întrupări.

De ce Isuse ai lăsat Tu slava
Când ceru-ntreg era al Tău?
De ce ales-ai să Te naști umil
Când aveai tot, ca Fiu de Dumnezeu?

Mă-ntreb de ce ales-ai ieslea cea săracă
Când aveai tron și bogății de-a pururi?
De ce-nchinarea păstorașilor Îți fu placută
Când îngeri mii Ți se-nchinau în ceruri?

De ce ales-ai crucea și coroana
Când pe acestea nimeni nu le vrea?
De ce să suferi pentru omenire?
O altă cale, chiar nu se putea?

Mă-ntreb de ce, Tu, Nemurire,
În muritor Te-ai îmbrăcat aicea jos?
De ce Lumină din Lumina
Te-ai coborât în locu-ntunecos?

De ce smerenie în loc de slavă,
De ce un jug în loc de stele?
De ce un miel de jertfă pentru noi?
De ce dispreț și suferință, și durere?

Sunt multe întrebările rostite,
Însă răspunsul unul singur e:
Tu, Prunc divin, ai coborât din nemurire
Având în inimă un singur foc: Iubire!