De treizeci şi opt de ani în neputinţă
La scăldătoarea îngerului darnic
Ce tulbura cu mantia lui apa,
Zdrobit şi-nvins zăceam, sperând zadarnic.
Şi nimeni nu fusese împrejuru-mi
Să îmi asculte ruga arzătoare
Să-mi înţeleagă tremurul din şoaptă
Să mă coboare-ncet în scăldătoare.

De fiecare dată era altul -
Nenorocit în Casa Îndurării,
Acolo la Betesda. Altul
Cutremurat de taina vindecării.
Căci cineva, un frate ori un tată
Cu dor curat şi inimă în floare
La Poarta Oilor străjer stătea în noapte
Şi alerga cu zorii spre pridvoare.

Că-ntâiul slăbănog ce se coboară
În legănarea apelor mişcate
Când îngerul în zbor uşor şi tainic
Punea în ape leac şi sănătate,
Acela, biruindu-şi slăbiciunea
Şi chinul din amărăciunea vieţii
Păşea afară-n dulce dezlegare
Îmbrăţişând parfumul dimineţii.

De treizeci şi opt de ani, în întuneric
Zăceam în lacrimi, aşteptând lumina
Gustând din plin amarul suferinţei
Împovărat şi osândit de vină.
Căci chinuit de-acuzatoare gânduri,
Mereu căutând prin cuferele minţii
Mă frământam în moara răzvrătirii
De eu păcătuit-am, ori părinţii.

Luptam cu duhul unei lumi bătrâne,
Cu un blestem ce izvora din Lege
Zapisul vechi îmi amintea într-una
Că zămislit am fost în fărdelege.
Şi nu era vreun preot să-mi aline
Durerea şi văpaia arzătoare
Şi nu era nici frate, nici părinte
Să mă cufunde-n apa salvatoare.

Atunci Isus, Tu ai venit la mine
Păşind arar, ca dintr-un sul de carte.
Eu nu ştiam că Tu ţii cheia vieţii
Şi ai putere chiar şi peste moarte.
Şi nu visam în visurile mele
Că milă voi găsi în ochi de aur
Că glasul mut din nou va prinde viaţă
Şi lutul mort schimba-se-va-n tezaur.

Pe patul meu de silnică povară
Eu n-am gustat o dulce-mbrăţişare
Şi n-am ştiut că dincol' de Betesda
Sunt revărsări de veşnice izvoare!
Atâtea zile negre şi sordide
Am lâncezit în leagănul uitării
Şi-am suferit de foame şi de sete
Şi-am plâns aici, în Casa Revărsării.

Dar Tu, privind la mucul ce se stinge,
Înfiorat, mi-ai înţeles necazul
Şi vindecat-ai trupul meu nevolnic
Punând în suflet cântul şi extazul.
Mi-ai zis: "Ridică-te şi umblă!"
Şi m-am sculat, Isuse, în putere;
Era o zi cum nu fusese alta,
O zi de har şi sfântă mângâiere...

În oglindirea apei din Betesda
Mi-am revăzut întreagă obidirea
Dar am trăit acolo sfântă taină -
Din slăbănog, un om în toată firea;
Dintr-o uscată ramură de vie
Ce legea morţii-n sânul ei o duse
Tu, o mlădiţă nouă, roditoare
Ai altoit în inima-mi, Isuse!

Nu pot pricepe Harul îndurării
Nu pot cuprinde dragostea de Tată
Nu pot opri izvorul mulţumirii
Căci simt că-n mine duhul se desfată...
M-ai întâlnit în Casa Îndurării,
Mi-ai stins în mila-Ţi, focul suferinţei
Şi-ai pus în lutul readus la viaţă
De-a pururi, Doamne, florile credinţei.