O, Doamne
Autor: Bogdanel Constantin  |  Album: ratacind prin lume  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de bogdannel in 08/12/2019
O, Doamne, sunt copleşit
de problemele fără sfârşi
de amânările de căință
de neajunsurile mele în credință.

Mereu aştept s-o iau de la-nceput,
să trăiesc fiecare minut
mai aproape de Tine,
dar sunt tot plin de mine...
înrădăcinat în pământ,
nu mai ştiu cine sunt.

Parcă trăiesc, dar parcă nu sunt viu,
in urma Ta, bâjbâind...
după cum ar trebui să fiu...

Hai te rog la mine pe ape,
nu lăsa întunerecul să mă îngroape.
Lasă Duhul Tău să mă poarte
de Tine tot mai aproape.

Învață-mă cum să mă port,
vino Doamne, la mine în cort.

Vino că e gata cina...
Tu eşti Soarele, eu tina...
eu nevrednic, Tu Lumina,
eu o slugă, Tu Divin...
La picioarele-Ți străpunse
vin umil Doamne Isuse,
să-Ti slujesc şi să mă-nchin.




Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1041
Opțiuni