Născut în ieslea umilinței
Autor: Ion Popescu  |  Album: fara album  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de Timbota in 08/12/2019
Căci un copil ni S-a născut, în lume
Un Fiu S-a dat din cer, ca Salvator
Domnia, El, o va purta, pe umăr
Şi vor veni popoare, fără număr
Să-L recunoască ca Mântuitor.

Îl vor numi părinte-al veşniciei
Şi Domn al păcii, minunat şi sfânt;
Un sfetnic înțelept şi prinț al slavei,
S-a pogorât în lumea suferinței
Ca să aducă pace pe pământ.

S-a pogorât lumina şi salvarea;
S-a întrupat cuvântul proclamat.
Putem începe să cântam cântarea
Ca să răsune peste-ntreagă zarea:
În lume, S-a născut un Împărat!

S-a pogorât în iesle, umilința,
A apărut o nouă stea pe cer
Ca să renască în popor, credința
Şi să trăim cu toții pocăința
Ce Dumnezeu ne-a arătat în El.

În Betleem, s-a împlinit Cuvântul
Când steaua s-a oprit în dreptul Lui
Ca să cunoască astăzi tot pământul
Că Betleem, a găzduit pe Sfântul
Pe minunatul Fiu al Cerului.

Azi, vrem să găzduim a Ta prezenţă
Dar, nu într-un locaş cu fân uscat,
Nu într-o iesle goală şi săracă
La care magii au venit odată
Dintr-un ținut atât de îndepărtat...

Noi Te primim în inimile noastre
În viaţa noastră vrem să locuieşti.
Rămâi în casa noastră, scump Isuse
Căci Tu ne-ai dăruit comori nespuse
Când ai ales în lume să Te naşti


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 4506
  • Export PDF: 5
  • Favorită: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni