E beznă-n lume după două mii de ani
De când în lume ai Venit Mesia
În suflete e gheață, în inimi bolovani
Și vântul suflă-n vaiet tragedia.

În inimi nu mai arde focul tainic,
Nu se mai-nalță în văpăi iubirea
Si înghețând, nu mai simțim nimic:
Nici o durere, nici chiar mângâierea.

Cu ochii împăienjeniți privim decorul,
Ne-nlănțuie pământul cu al lui renume
Și am uitat că-n iesle venit-a Salvatorul
Să ne deschidă ușa pentru altă lume.

Sărbătorim rigid, din inerție
Ne adăpăm cu sete din memorii
Și îngeri nu mai cântă în câmpie
Nici nu au cui, lipsesc păstorii...

Mai sunt doar licăriri în întuneric,
Puțini cei însetați de adevăr
Ce știu că-n iesle în mod tainic,
S-a întrupat Cuvântul Salvator.

E beznă-n lume-n lung și-n lat
Și, deși n-o dorim niciunul,
Sărbătorim cu fast dar rutinat
Căci am uitat ce-a fost cândva Crăciunul!