Cât e viaţa de frumoasă pân la urmă se termină
Şi-aşteptăm din ceruri ziua cea cu slavă şi lumină.
Doar credinţa ne ajută s-acceptăm în noi sfârşitul
Ca să vină din mărire Mirele, Preafericitul.

Avraam gustă durerea despărţirii de soţie.
Plânge dar având speranţă: ea s-a dus în veşnicie.
Bun tovarăş pentru viaţă ea l-a ajutat pe cale.
Doar credinţa îl ridică din a plângerilor vale.

Moartea-i ca o returnare de-mprumut spre Creditorul
Care vrem, nu vrem, ni-l cere... Sfânt e-n toate Creatorul.
El ne-a înzestrat cu viaţă, cu persoane mult iubite,
Însă vrea, prin trupul nostru, datoriile plătite.

La Hebron e pus sicriul unde sunt fiii lui Het
Spre care Avraam se duce cu-a lui frunte de nămet.
Totuşi ca om al credinţei, nu era descumpănit
Când la băştinaşi ajunge şi pe scurt el le-a vorbit:

„Domnilor, cu multă stimă şi durere vă vorbesc,
Vreau un loc de-ngropăciune pentru trupul pământesc,
Să-mi îngrop în el soţia de care m-a despărţit
Dumnezeu pentru o vreme de odihnă-n infinit.”

Oamenii i-au zis atuncea pe-acel drum cu câţiva plopi:
„Sapă-ţi groapa orişiunde trupul mort să ţi-i îngropi.
Domnule, tu ai credinţă sfântă de la Dumnezeu.
Nimeni nu se-mpotriveşte în momentu-acesta greu.”

Pe-acea piaţă de terenuri, în oraşul zis Hebron,
Cu patru sute de sicli, în ogorul lui Efron,
Avraam negociază o ofertă-adevărată,
O mare proprietate şi-astfel Sara-i îngropată.
*
Moartea Sarei nu distruge credinţa lui Avraam,
Ci-ntăreşte Legământul cu ai lui din neam în neam.
Într-o zi Ţara aceea liberă de jugul greu
Lui Israel va fi dată şi-o va stăpâni mereu.

Uneori credinţa noastră printre lacrimi se dezvoltă
Chiar dacă-ntâlnim pe cale mulţi duşmani ce ne revoltă.
Şi-nfruntăm în viaţa noastră multele dureri păgâne.
Însă în final voinţa Domnului pe veci rămâne.

Şi vom sta toţi în Oraşul fără seamăn de sublim
Pe care Cartea-l numeşte sfântul Nou Ierusalim.
Moartea nu va fi acolo, nici plângeri cu gând rebel,
Căci cu noi pe totdeauna va fi-n inimi blândul Miel.