Dormea dus Betleemul, era în miez de noapte,
Doar trei păstori de strajă în jurul turmei stau,
În câmp, la foc, afară‎ se auzeau doar şoapte,
Cum se-ncălzeau, cu rândul, memorii depănau.

Vorbeau cum Domnu-n mila-I fu binevoitor
Şi le-a grăit prin Mica, Isaia şi-alţi profeţi
De împăratul David, cândva şi el păstor,
Şi de-un urmaș la tronu-i, un rege-al noii vieţi.

Nădăjduiau, Mesia o să-i elibereze,
Gemeau în subjugare, sub crudă tiranie,
Visau la vremi mai bune duhul să-nvioreze,
La un regat în care să-nceap-a Lui domnie.

Luceau în noaptea-aceea puzderie de stele,
Dar una părea soare pe bolta de cobalt,
‎Dormea întreaga fire acolo-ntre vâlcele,
Feerică lumină venea dinspre înalt.

În pacea-aceea-adâncă ‎s-a auzit un sunet,
Un sunet de trompetă văzduhul l-a străpuns
Şi altele urmară ca un năvalnic tunet,
Ecoul lor în vale le da strident răspuns.

Şi-un înger deodată grăi: “V-aduc o veste,
Vi s-a născut un rege ce mântuie poporul!”
Apoi se-alăturară în armonii celeste
Alai de mii de îngeri slăvind pe Creatorul.

“Lui Dumnezeu dați slavă că-n loc înalt domneşte
Şi pace dăruieşte celor ce-I sunt plăcuţi,
De-acum să nu vă temeţi! Scriptura se-mplineşte,
‎Iar mântuirea-i dată acelor ce-s pierduţi!”

S-au bucurat păstorii de cele ce-auziră
Şi de cereasca oaste lui Dumnezeu dând glorii….
Dar … să le dea solia … pe ei îi hărăziră …
Să se deschidă cerul … pentru ei, muritorii? ! ?

Şi-au ascultat cântarea cuprinşi de-un freamăt sfânt
Pe Dumnezeu mărindu-L că Fiul ne-a trimis
‎Şi-a cercetat poporul, cum stă scris în Cuvânt,
Cum veacuri multe-n urmă profeţii au prezis. ‎

Când îngerii plecară, păstorii se vorbiră:
“Să ne grăbim, să mergem şi noi la Betleem!”
‎Luând merinde-n traistă voioşi la drum porniră,
‎”În noaptea asta sfântă pe Prunc vrem să-l vedem!”

În staul, într-o iesle-L aflară pe Isus,
S-au închinat-naintea-I cu mare bucurie,
Totul a fost întocmai cum îngerul le-a spus…
Şi-au povestit Mariei minunea din câmpie.
…………………………………………

Noi îi serbăm venirea de două mii de ani
‎Şi ne înduioşează a Naşterii vestire,
‎Cum El, cu umilinţă, veni la cei sărmani,
Dar, dragi creştini, aceasta nu-i doar o povestire.

Copilul sfânt dat lumii e darul mântuirii,
E mâna Lui întinsă spre-o lume de păcat,
‎În groapa fărdelegii, pe veci sortiți pieirii,
‎Am fi rămas de-n mila-I nu ne-ar fi ridicat.

Eram vrăjmaşi prin Lege, ne-ar fi-nghițit pustiul
De n-ar fi fost El, Mielul, sacrificat pe lemn,
Că ne-a cruțat de-osândă şi ne-a trimis pe Fiul
E-a dragostei dovadă, e-al prețuirii semn!

E cânt şi veselie, e mare sărbătoare,
Cei mulți petrec la mese, noi să nu fim la fel,
Să nu uităm că toate în lume-s trecătoare,
În noaptea asta sfântă să nu-L uităm pe El!