Divorțul asmute ogarii spre cetate,
Se-nceţoşează inimi în tropote stranii,
În urmă cu o coasă ameninţă de moarte
Şi pustieşte vatra de zâmbet de copii.

Buchet de flori de gheaţă, lacrime mărgele,
Voal de promoroacă valsează-n suspine...
Azi, de ce mireasă te-mpodobeşti cu ele?
Iartă, căci şi Tatăl te va ierta pe tine.

Tu mire îmbraci astăzi iubirea în cavou,
Inima, cât şi casa, îţi este surpată,
Dacă te vei întoarce mai poţi zidi din nou?
Ori săbii ca de foc te vor opri în poartă.

Ca smulşi de vijelie s-or risipi copii,
Ce plasture să lege rana prea adâncă?
Pentru că nu ştii mamă nici tu tată nu ştii
Când zideşti o casă să o zideşti pe Stâncă!

Divorţul asmute ogarii spre cetate,
Din casă în casă să îi găsească pradă
Vă-narmaţi familii, vegheaţi pe ziduri late,
Flacăra Iubirii în inimă să ardă!