Colindul străinătății

De vrei să știi, cum iarna îmi aduce
Omătul cald, pe gene, uneori
Să vii să mă colinzi, cu-o stea și-o cruce,
Și cu Hristos, acum, de Sărbători.

Ne-au fulgerat, zăpezile la munte
Și-s ploi cu fulgi, ca lâna, argintii...
La porți, nu vin scrisori, nici amănunte,
Cutii poștale: goale ni-s cutii...

Prea rar mai trec pe uliță bătrânii
Că-i iarnă-n suflet și pe continent.
De ieri mi-am strâns cu grijă-n podul mâinii,
Acest poem... amar, medicament...

De vrei să știi cum iarna mă învelește
Cu un palton de amintiri fierbinți,
Să vii să vezi, cum jalnic se trăiește
De Sărbători, departe de părinți.

Contemporan cu aceste vremuri sumbre
În care iarna, ne simțim mai reci,
Mă fac hotar între lumini și umbre
Și-un anonim, uitat în biblioteci.

Or să ne vină iar colindătorii
Urându-ne de bine și frumos,
Când eu voi merge, căutând păstorii,
Să mi-l aducă-n brațe pe Hristos!

Viorel Balcan Valentin