Un an de Îndurare
Autor: Ion Popescu  |  Album: fara album  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de Timbota in 25/12/2019
A mai trecut un an, din viaţa noastră
Şi un altul gata stă, să-nceapă iar
Au mai rămas doar zile, numărate
Ce ne şoptesc că în viaţa asta toate
Se scriu cu atâta trudă şi amar

A mai trecut un an, din viaţa care
Ne-a dat-o Dumnezeu pe acest pământ
Să răspândim, lumină şi culoare
Făcând din orice zi, o sărbătoare
Spre slava şi onoarea celui Sfânt

A mai trecut o vreme de îndurare
Cu atâtea bucurii, ce El ne-a dat
Dar, mulți s-au cufundat în nepăsare
Disprețuind măreața Sa Lucrare
Şi harul mântuirii revărsat

Ne-am bucurat de zilele cu soare
De nopțile târzii, de cer curat
De toată măreția în splendoare
Şi de nemărginita Sa lucrare
Cu care El ne-a binecuvântat

Dar, ştim că nu va trece multă vreme
Şi orologiul veşnic, va marca
Sfârşitul existenței efemere
Ce va aduce, lacrimi şi durere
Sau, bucurie în prezența Sa

De aceea, noi, în vremea care vine
Şi-n anul care, astăzi am intrat
În orice zi, Te vom urma pe Tine
Atât la greu, dar şi când este bine
În zilele ce Tu, ne-ai mai lăsat

Ca să umblăm în curăție sfântă
Recunoscând mereu, Domnia Sa
Trăind cu demnitate şi onoare
Spre Slava şi mărirea celui care
Ne-a înfrățit pe dealul Golgota

Şi ne-a promis o moştenire scumpă,
Un loc sublim chiar în prezența Sa,
O țară unde cor de îngerii cântă;
Noi vom intra într-o cetate sfântă
Când orologiul slavei va suna.






Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2250
  • Export PDF: 5
  • Favorită: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni