Eram umbriți de-ale întunericului unde
Privind în depărtare misterul a-l pătrunde:
Din țara morții ghemuită peste fire
Cine să ne mai scape, ce dumnezeire?

Cine-a crezut că într-un staul, între vite,
Un Minunat Copil și Fiu, chiar Tatăl ne trimite?
Cine-a crezut că-n negurile vremii
Să moară ca o jertfă Se întrupa Cel Veșnic?

Lumina veșniciilor, Părinte, Căpetenie, Domn,
S-a coborât în moarte luând chip de om? !
Ce taină nepătrunsă, ce har, ce fericire,
Din plinătate să ne înconjoare Cerul în iubire!

De-acum intrarea înspre Tatăl e deschisă,
S-a împlinit Cuvântul, mântuirea cea promisă!
Din slavă datu-ni-s-a Duh fără măsură,
Pământul s-a-mpletit cu Ceru-n legătură!

Ni s-a născut om nou din vechiul trist Adam,
În pomul veșniciei ne-a altoit ca ram
Chiar Dumnezeul tare, al Păcii Prinț, Păstor,
De L-am primit în suflet ca Domn-Mântuitor!