Cum zboară-n mâna iscusită
Suveica unui ţesător
Şi cum fâneaţa e cosită
Aşa ne trec zilele-n zbor.

S-a dus plutind pe-al vremii val
Un an cu luni şi săptămâni
Şi-acum e-aproape de final,
Iar trecerea-i nu poţi s-amâni.

S-a dus cu bune şi cu rele,
Cu bucurii şi cu tristeţi,
Cu înălţări, cu ceasuri grele,
Cu înnoptări şi dimineţi.

Cu lacrimi, boală şi morminte,
Cu despărţiri de prieteni dragi,
Cu-nfrângeri, dar şi-nvăţăminte
Ce-adeseori la urmă tragi.

Cu anul ni s-a dus şi harul
Ce ne-a fost dat ca să lucrăm,
Să-I înmulţim talanţii, darul,
Ca-n bucuria-I să intrăm.

L-al anilor hotar privim
Urmele paşilor în vale,
În cel pe care-l isprăvim:
Cât ai trudit pe sfânta cale?

Încă veghezi, ori te-a prins somnul?
În slujba-I eşti un servitor?
Asuzi şi strângi în rând cu Domnul?
Sau eşti un fiu risipitor?

Lumina ta mai stă aprinsă?
În candelă ai untdelemn?
Ori s-a răcit, nu cumva-i stinsă?
Tot bâjbâi aşteptând vreun semn?

Eşti sare, n-ai pierdut din gust?
Eşti încă de folos cetăţii?
Încă mai eşti pe drumu-ngust?
Alegi doar căile dreptăţii?

Ai luat a Duhului armură?
Te lupţi în rugă, mijloceşti?
Prin foc de-ai trece eşti doar zgură?
Sau ca şi aurul luceşti?

E-n tine-al Duhului Sfânt rod?
Şi bunătate şi răbdare?
Ai aruncat al Lui năvod?
Încă-L urmezi în ascultare?

Mai plin de râvnă te sfinţeşti?
Ai lepădat ce-i vechi, firesc?
Sau la deşarte culmi ţinteşti …
Născut din nou? Sau … tot lumesc?

Că eşti în viaţă e un dar,
În mila-I încă te mai poartă,
Lucrează până mai e har
Şi-ncredinţează-I a ta soartă!

Olivia Pocol (Bâlc) - 25 Decembrie, 2018