Cand pe furtuna-n bezna noptii apare un far,
Chiar de ma inspaimanta-nvolburata marea,
Imi amintesc de Dragoste de Jertfa si de Har,
Imi amintesc ca am primit in dar salvarea.

Cand lacrimi multe uneori imi cad pe-obraz,
Si cand oftatu-mi se repeta intr-un nesfarsit ecou,
Ingrijorarile cand vin, talaz dupa talaz,
Ma poarta-n bratele-I de Tata, un Erou.

Cand obosit, vreau sa renunt si nu mai pot,
Cand sunt satul de-atata nedreptate si durere,
El imi sopteste; tu sii bine, “aicea” nu e tot,
Si ma imbraca iarasi cu a Lui putere.

Cand printre nori se-nalta-un curcubeu,
Si dintr-un colt de cer o stea-mi zambeste,
Imi amintesc c-al meu Parinte, Dumnezeu,
Din vesnicie-n vesnicie ma iubeste.

Cand imi vorbeste dintr-un rasarit de soare,
Cand razele fierbinti mi-aduc alin si mangaiere,
Imi amintesc ca Dragostea… nicicand nu moare,
Imi amintesc c-a fost o Inviere!

Cand vad apoi cum parca iar ca soarele, se frange in apus,
Imi amintesc ca eu sunt Fiul Sau iubit,
Imi amintesc ca la Calvar la cruce, pentru mine El s-a dus,
Ca in Lumina sa traiesc cu El in infinit!