De ce mă ții așa de strâns?
De parcă mâini m-ar cere
Să mă îmbrace-n sac și plâns,
În moarte și-n tăcere

Mă legi de Tine tot mai mult
De parcă voci mă cheamă
De vocea Ta să nu ascult
Să n-o mai iau în seamă!

Mă chemi pe nume tot mai des
Și îmi aduci aminte
Ca să pășesc înspre progres
Spre lucrurile sfinte.

Mă-ntreb ce simți când îmi vorbești
Și vezi că ascultarea
Mi-e prinsă-n lucruri pământești
Și nu-Ți cunosc valoarea

Și parcă fug, dar Tu mă ții
Neîncetat de mână
M-afund în arșițe pustii
Și totuși nu pun frână...

Mă simt pierdut, dar nu mă lași,
Îmi dai mereu speranță!
Îmi ești lumină pentru pași
Și loc de siguranță...

Chiar dacă știu că am pierdut
În lupte de tot soiul,
Aștept îngenuncheat, tăcut
Să vină și războiul!