Mi-ai cîntat cu glas de lacrimi legănîndu-mă alene
alinîndu-mi cu-al tău cîntec lacrima ivită-n gene.

Și mi-ai plîns înfiorată cîntecele duioșiei
de-ai trezit în al meu suflet cald fiorul armoniei.

Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii și Scriptură
a lui Dumnezeu iubire ele-n inimă-mi crescură.

În singurătatea serii luminat de raza lunii
m-ai făcut să simt puterea și odihna rugăciunii.

De durerea altor inimi te-am văzut plîngînd pe tine
și de-atuncea port durerea altora și eu în mine.

Pentru adevăr întruna te-am văzut fără de teamă
și de-atunci știu c-adevărul e curaj și luptă, mamă.
... A trecut în urmă vremea și-ntr-o toamnă grea tîrzie
m-a răpit de lîngă tine lumea largă și pustie.

Ai vărsat atunci amare mii de lacrimi în năframă
și cu inima zdrobită, m-ai pierdut în zare, mamă.

Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură
multe șoapte mă chemară, multe vînturi mă bătură.

Dar din mii de lucruri scumpe, de ființe și de nume
tu-ai rămas mereu ființa cea mai mult iubită-n lume.
... Astăzi tot străin și singur și departe sunt de casă
dar sînt fericit măicuță c-azi și tu ești credincioasă.

Și că știu c-odată-n ceruri unde nu mai sînt suspine
fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiți, cu tine.

Dumnezeu să-ți dăruiască, scumpă mamă, mîngîiere
Mîna Lui să-ți șteargă ochii de-orice lacrimi de durere.

Să-ți văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
cea mai fericită mamă, Doamne mama mea să fie!