CELE DOUA CHEMĂRI!

Nu vezi tu omule căci viața ușor se scurge?
Și timpul fără să ne întrebe parcă fuge?
Te naști, trăiești, și te apropi de sfârșit.
Și nici nu ști căci după moarte există infinit.
Dacă-o măsori în ani viața pare lungă.
Dar realitatea, adevărul, e că-i doar o umbră.
Și totuși, umbra aceasta foarte trecătoare,
Ascunde-în ea o tainică chemare:

"Veniți la Mine cei împovărați!
Veniți la Mine odihnă să aflați!
Căci calea și adevărul sunt doar Eu!
Și viată veți găsi la Dumnezeu!"
-
De mii de ani răsună a Sa chemare
Și e îndreptată înspre fiecare!
De mii de ani Hristos ne vrea la Sine
Pe orice om, pe mine cât și pe tine!
De mii de ani El tot îndeamnă întruna:
Urmați-Mă și vă voi da cununa!
Ca susur blând se-aude-a Sa strigare,
Dar câți din lume-au înțeles-o oare?
-
Există însă și-o împotrivire,
Un glas forțat ce aduce amăgire.
Potrivnicul... . O, dar și el te cheamă,
Și el cu atâta patos parcă exclamă:

"Acceptă acum chemarea mea străine,
Trăiește-ți viața; aici să-ți fie bine!
Există Dumnezeu? E taină mare.
Nu-ți bate capul cu așa întrebare.
Urmează-ți visul, poftele, dorința;
Lasă pe mai încolo pocăința!
Fă-te comod, căci viața nu e scurtă.
Te chem acum, mănâncă, bea și cântă!"
-
Ca un ecou chemările dispar,
Și-n jurul tău este tăcere iar.
În fața ta apar răscruci de drum,
Și te întrebi: Ce cale apuc acum?
Aș vrea să-ți spun căci, după cum alegi,
Îți vei pecetlui destinul pentru veci!
De asculți acum chemarea Lui Hristos,
Vei fi primit în Raiul Glorios!
De asculți în schimb, chemarea lui Satan,
Îl vei urma în veșnicul cazan!