De n-ai fi Tu
Autor: Mihai Ghidora  |  Album: Din dorurile mele  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de ghidora in 03/01/2020
De n-ai fi Tu

De n-ai fi Tu, n-ar fi iubire
Nici stropi de milă, nici dreptate.
De n-ai fi Tu, n-ar fi lumină,
N-ar fi nici viaţă şi nici moarte.

De n-ai fi Tu, n-ar fi speranţă,
N-ar fi nici lacrimi, nici suspine,
N-ar fi copii să plângă-n poală
Şi nici părinţi de bucurie.

De n-ai fi Tu, n-ar fi izvoare,
N-ar fi ocean, n-ar fi pustie,
De nu ai fi o Stâncă-n soare
N-ar fi blândeţe nici tărie.

De n-ai fi Tu, n-ar fi credinţă,
N-ar fi nici mâine, azi şi ieri,
N-ar fi să fie biruinţă,
De n-ai fi Tu, n-aş fi nici eu!

Chişinău ianuarie 2020


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1361
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni