Doamne... sufletul îmi arde și în piept inima-ngheață
Ochii îmi devin izvoare... trupu-i ca lipsit de viață
Și mă-ntreb Părinte bun oare-i timpul să revii
Să Te-ntorci pe nori de slavă să-i răpești pe-ai Tăi copii?
Arde Doamne-un colț de lume... ard și oameni și-animale
Ard pădurile, câmpia... arde tot ce e în cale
Se-aud strigăte de jale... plânge-un puișor de urs
Ar vrea iute să alerge dar flacăra l-a ajuns...
Casele sunt mistuite... le înghite guri de foc
Fumu-i negru și spre ceruri nu mai poți privi deloc
Doamne, Fața Ți-ai ascuns? Așa rău Te-ai supărat?
Vrei să pedepsești o lume ce trăiește în păcat?
Dar acolo sunt și oameni care strigă către Tine
Care Numele Îți cheamă printre lacrimi și suspine
Doamne, nu-Ți întoarce Fața... lasă milă și-ndurare
Stinge focul care arde și mai dă prin har iertare!
Ne unim în rugăciune... toți cu-o inimă și-un gând
Și la poarta milei Tale bate ruga fremătând:
Mai îndură-Te Părinte și mai iartă încă-o dată
Căci prin Tine... doar prin Tine viața-i binecuvântată!

Vulcan-04-01-2020
Mary