În pustiu, Ioan grăiește,
Omul tot se risipește…
Nu aude și nu vrea
Să schimbe în el ceva.

Construiește, dar nu are
Liniște și împăcare,
Firul îl desface-n zece
Inima e tot mai rece.

Strigă iar Ioan la noi
Să ne scape din nevoi,
Omu-i orb trece și face,
Doar ce vrea și poate-i place…

În Iordan încă botează
Să ne țină mintea trează,
Iar din candela aprinsă
Toți să luăm mereu credință!

Mir de împăcare pune
Peste rănile din lume,
Ne aduce și alean,
Când se scurge clipă-n van.

Prevestește c-o să vină
Cel scăldat tot în lumină,
Păcatul să-l răstignească,
Omul viu să mai trăiască!

Tot grăiește în deșert
Să iubesc curat, să iert,
Lepădarea să se facă
Când e inima curată!

În pustiu, Ioan grăiește,
Omul tot se risipește…
Se împiedică de scamă
Și face din asta -o dramă.

---------------------------
Nu se clatină Ioan
Vine simplu an de an,
Și botează cu iubire
Să ne mai venim în fire!


Camelia Cristea