M-ai pus aici pentru o vreme
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Prin Tine sunt ce sunt!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de lboltasu in 08/01/2020
Trec anii, ca un vis frumos,
Ce mă trădează? Tâmpla ninsă,
Timpul devine prețios,
Luna devine mai aprinsă,
Dar eu văd ceva mult mai clar,
Mai sus de sori şi galaxii,
O iesle, o cruce, un calvar
Şi-un drum ce duce-n veşnicii!

Ce dacă anii trec! Eu sunt,
Ca un copil în duh, mereu,
Chiar dacă părul e cărunt,
Știu cine Ești și ce sunt eu!
Ades îmi spui cu glas duios,
Să-mi amintesc ce ai promis,
Atunci când valu-i furios,
Să ştiu că nu voi fi învins!

Și chiar de aș cădea vreodat',
Tu mă ridici, mă iei de mână,
Atunci când ceru-i înnorat,
Tu îmi ești veșnică lumină!
M-ai pus aici pentru o vreme,
Să Te cunosc mai mult, Isus,
Chiar dacă trupul plânge, geme,
Doar harul Tău îmi e deajuns!

Cu cât mai grea e încercarea,
Cu-atât mai mult Tu îmi vorbești,
Cu cât mai mare-i lăcrimarea,
Cu-atât mai mult tu mă sfințești!
De-aceea nu îmi este teamă,
De anii care trec în zbor,
Când glasul zărilor mă cheamă,
Eu Te aștept cu mai mult dor!

Chiar dacă aripa mi-e frântă
De anii mulți, de suferinți,
În patria cerească, sfântă,
Voi fi cândva cu ai Tăi sfinți!
E-un mare har şi fericire,
Să fiu de Dumnezeu iertat,
De-aceea vin cu mulțumire,
Şi-Ți spun: "Fii binecuvântat!"

Se-apropie ceasul de chindie,
De-aceea vreau să îmi vorbești,
Și de ceva nu-Ți place Ție,
Te rog ca să mă curățești!
Trecut-au anii, Doamne, Tată,
În timpul scurt ce mi-a rămas,
Aș vrea să-Ți spun că niciodată,
De Tine nu am să mă las!

07/01/2020- Lucica Boltasu
Minunat! Mulțumiri sora!
Adăugat în 08/01/2020 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1579
  • Export PDF: 136
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni