Un mal de Cer şi malul Terrei noastre
E-un orizont, speranţe dau să-nfloară,
Pe-un sol fertil cu-aluviuni de astre
Zâmbeşte nesfârşita Primăvară.

Din val în val, cu rănile legate
M-apropii de liman s-ajung Acasă,
Dorinţa cea mai mare dintre toate:
Să port pe cap cununa de Mireasă.

Când voi pleca un pergament v-aş cere
Şi-a lacrimei albastre călimară,
Să vă las vouă singura avere,
Iubirea mea, să n-o lăsaţi să piară.

În lan de aur jertfe legănate
La orizont aşteaptă recoltarea,
Eu Doamne ştiu căci mult mai mult se poate
Dar am venit când amurgise zarea.

Ca o Mamă bună Tu Stăpâne ştii,
Inima Ta socoate-aceeaşi plată
Celor devreme cât şi celor târzii,
Căci Dragostea ţine altă socoată.

Îmi pare rău şi mă căiesc Stăpâne
De anii mulţi trăiţi în nepăsare,
Dar dacă ştii că va mai fi un mâine
Să fie-o vreme de răscumpărare.