Zboară dorul, zboară străpungând toţi norii,
A plecat departe când s-au ivit zorii,
Desferecând poarta de mărgăritare
Intră în cetate luminat de Soare.

Se desfată doru-n iarba de mătasă,
Inima suspină, casă dulce casă,
Câte-un fir de floare ascunde sub haină
Să mi le aducă mie când se-ntoarnă.

Oare el nu ştie căci de bună seamă
Între lumi distincte vor rămâne-n vamă?
Pe calea bătută flămând va rămâne
Căci pâinea din traistă o vrea pentru mine.

Dorul se întoarce cu inimă bună,
În curând Acasă vom pleca-mpreună,
Vom traversa norul prin strungile sale,
Mielului cântându-I slavă, osanale!

Voi agăţa dorul o cunună-n poartă,
În floarea Iubirii mireasmă-ntrupată,
Nu e de sânziene, nici de busuioc,
E-un dor încorolat în limbile de foc.