La poarta unui sfînt lăcaş
Stătea cerşind cu umilinţă
Nu un pribeag mult nevoiaş
Ci un băiat fără credinţă.

Cerşea nu bani pentru avere
Şi nici pîinică de mîncare
Creşea o zi fără durere,
O lună să mai stea sub soare.

Cerşea un zbor de rîndunică
La casa mamei ca să zboare,
Să-i spuna ei:"Stai fără frică"
Că pe băiat nimic nu-l doare.

Cerşea o vînă de izvor,
Ce spre-un mormînt să-şi ţină cale
Tăicuţă-al meu, nu vreau să mor
Deşi mii dor de dumitale.

Cerşea un braţ de flori frumoase
Pentru o mîndră cosînzeană
Pe care-atunci el o schimbase
„Mă ierţi, mă ierţi scumpă Ileană".

Cerşea un cer mult azuriu
Şi-un verde cîmp cu floricele
„O, Doamne tare-aş vrea să fiu
Copil ce-alergă printre ele."

Şi-atunci o lacrimă uşoară
Obrazul supt ce i-l brăzda
Porni încet, încet să zboare
Fiind chemat de cineva.

Deschise uşa spre credinţă,
Intră încet şi cu sfială
Această palidă fiinţă
Care desfrîul i-a dat boală.

„O, Doamne ştiu că mă topesc,
Şi asta cred c-am meritat
Şi dacă nu e să trăiesc
O, Domnul meu să fiu iertat."

Apoi ieşi din cel lăcaş
De-acum puternică fiinţă
„Frumoase urme ca să laşi
E necesar să ai credinţă."