Am plâns de mine și de ei...
... Am căutat în drumul înspre Tine,
un braț, o mână să mă sprijinesc,
dar am găsit în florile uscate,
răni, rădăcini pline de 'eu și mine
și-am renunțat s-aștept,
să caut sau în ele să mă sprijinesc...
Erau înșiruite tot mai multe,
mai 'însemnate, învățate și neprețuite;
N- aveau nici zâmbet, bună-ziua
și nici îndemnul acceptării pregătite.
În loc de verde, erau-mbrăcate-n roșu,
cu fața 'rumenită la vedere
și-n loc de mâini aveau arătătorul,
-ndreptat spre ei, uimindu-mă:
-O, noi, suntem atât de buni!
La noi este creația, avem putere!
Am încercat să mă agăț de alte flori;
Erau în aer, suspendate,
că rădăcini nu mai aveau,
ci... bețe-n loc de trup, atât de luminate!
O altă floare era bec
cu raze verzi sau galbene, fără lumina,
ce duce înspre cerul drept
și poartă-n țesătura ei LUMINA.
M-am tot gândit: sunt eu pe Drum
sau poate ei sunt pe cărare?
Și-am plâns de mine și de ei
cu lacrimile înspre Soare...

Darurile dumnezeiești sunt de cele mai multe ori urâte,
invidiate, respinse, și ce-i mai greu, furate și vândute.


ianuarie, 2020 -Delafield, Sanda Tulics